Ce sa facem? ce sa facem?

Cand avem treaba multa, la birou si telefoanele suna in continuu, ce facem? scoatem aparatul, proprietate personala( mai nou, ieeee!!!!! iupiii!!!!), improvizam un mini studio, cu lumini absolut naturale, datorate razelor solare, fotonilor, protonilor etc....un mic stativ( un scaun de la vecini generosi), pe care aruncam cel mai imaculat prosop, tot din dotarea proprie, si un fundal , aproape proaspat vopsit( traiasca Fane!), dupa care declansam, timid, urmatoarele poze:

Scuze anticipate colegilor de la foto pentru compozitia precara de la 1600 dupa Hristos, pentru culorile diferite in fiecare poza si totusi, ale acelorasi lumanari....ma inclin, voie buna!( aaa stai ca nu sunt Andi Moisescu) deci scurt, enjoy!

Povestile noastre

          In fiecare zi, cand te trezesti, incepi o noua poveste, si daca nu faci asta, inseamna ca tocmai ti-am spus ce iti lipsea. Privesc cartile de povesti ca pe niste temnite in care traiesc intamplarile nemuritoare , si privesc omul ca pe o intamplare care a evadat si care de frica sa nu fie intemnitata din nou, ia in fiecare zi o infatisare noua in viata fiecaruia. Daca obiectele de lemn, de mai jos are putea vorbi, atunci si ele v-ar spune povestea lor:

          Sunt cutia neagra, initial am fost pictata in ulei, aveam o rochie mov din ulei, si am primit prin  tehnica servetelului, un servetel, pe care il voi dezveli numai  in fata unui restaurator iscuit, caci ulterior , peste rochita mov, am primit o mantie acrilica neagra si  tare mi-a placut caci am fost gadilata cu pensula pe urmele lasate de servetelul care-mi acoperea timid umerii dezgoliti. Si am stat cuminte , m-am lacuit din cap pana-n picioare, pana intr-o zi cand mi-am gasit destinatarul, oare ce-mi va da sa tin la pastrare, noul meu prieten?

          Vai, cand imi aduc aminte, “ma-nverzersc “de rusine,  eram goala pusca, noroc ca am gasit o pensula si niste vopsea in ulei, si cat ai zice peste, mi-am creat un costum verde de toata frumusetea, am asteptat sa ma usuc vreme de o saptamana, a fost o prima lunga asteptare si cand m-am lasat atinsa mi-am zis ca nu mi-ar strica o floare frumoasa si niste fluturasi care sa-mi ascunda goliciunea vai cat am mai fost admirata!!! Sunt o Cutie de Afaceri, in toata regula, toata ziua car stampile, calculatoare de birou, agrafe, si uneori sunt rasplatita cu bani…sunt tare fericita de locul pe care mi l-am ales.

          Am avut cea mai grea misiunea, sa ma imbrac adecvat pentru bunica mea, m-am colorat si mi-am aplicat flori de pimavara si m-am daurit cu multa iubire, bunica a fost atat de incantata incat a vrut sa ma plateasca, Doame Fereste!....nu se cadea sa am astfel de pretentii, ca stiu ca ea ma iubeste oricum, inca de cum m-a vazut prima data. Bunicul a fost si el incantat de cadoul bunicii si s-a  oferit sa mestereasca alte surate… abia astept sa imi imultesc familia.

Inceput

Pentru mine notiunea de curaj se refera la abilitatea de a ma confrunta cu frica…..de esec, de nereusita, de non-apreciere.

Nu am fost educata, in spiritul artei, parintii mei, m-ar fi trimis mai degraba, la meditatii triple de matematica, sub forma unei activitati extra-scolare, decat  m-ar fi incurajat sa ma inscriu la clubul de desen, de exemplu.  Nu ii condam, ci dimpotriva ma condam pe mine, ca nu am avut curajul, sa ii rog sa ma lase .

Imi amintesc ca ma relaxam cand pictam, faceam combinatii diverse de culori, experimentam….

Mai tarziu, am terminat facultatea, m-am concentrat asupra viitoarei mele profesii si recent mi-am dat voie sa am curajul de a reveni la o dorinta din copilarie…sa experimentez din nou. Viata a facut sa-mi intersectez drumul cu buna mea prietena Adriana,artista mea favorita :), cu nenumarate abilitati artistice. Petreceam deseori timpul alaturi de o prietena ospitaliera intr-o casa calda, presurata cu  mici obiecte de arta( facute chiar de ea), era si continua sa fie o placere ori de cate ori ne intalnim la un ceai, sub lumina difuza din bucataria plina cu minunatii care-mi fura privirea de fiecare data. Adriana mi-a insuflat curajul, apoi, am realizat ca exista mici “obiecte de arta”(am sa va spun ce inseamna arta pentru mine, intr-un articol viitor) pe care le pot realiza si eu, am inceput cu lutul de modelaj, si am facut primele mele decoratiuni de Craciun, pe care le-am impartit familiei si catorva prieteni.

Motivul pentru care arunc pe net, acest blog, este faptul ca Adriana mi-a dat increderea de care aveam nevoie sa incep “proiectele artistice” pe care le visam cu ochii deschisi…sau nu….

Nu stiu cate priviri voi incanta cu lumanarile, cutiile pictate, decoratiunile din lut sau micile sticlute si gemulete pictate, dar cu siguranta voi fi incantata de mine insami pentru curajul de care am dat dovada, facandu-le.

Multumesc,